Dr. Cristian Iatagan: Rata de succes în rezolvarea pietrelor la rinichi, prin chirurgia minim-invazivă, se apropie de 100%, cu o recuperare mai rapidă

Cu o experiență de peste 20 de ani in chirurgia urologică minim-invazivă și peste 3.000 de intervenții endoscopice, laparoscopice și robotice efectuate, Dr. Cristian Iatagan este medic primar urolog în cadrul MedLife Medical Park din București.

“Datorită tehnologiilor moderne inovatoare pe care le-am integrat în activitatea mea, intervențiile chirurgicale sunt minim-invazive. Astfel, vorbim despre operații complexe, dar care se desfășoară în condiții de maximă siguranță pentru pacient. 

Rata de succes în rezolvarea calculilor se apropie de 100%, iar recuperarea este mult mai rapidă și mai ușoară decât în cazul pacienților care recurg la metode tradiționale”, explică Dr. Cristian Iatagan.

Ce este litiaza renală?

“Litiaza renală este o afecțiune urologică ce constă în formarea de cristale la nivelul rinichilor. Majoritatea pietrelor, de dimensiuni milimetrice, se elimină prin urină fără simptome severe. Cu toate acestea, unii pacienți se pot confrunta cu durere intensă pe măsură ce calculii se deplasează în tractul urinar.

Pe lângă tratament medicamentos, este posibil să aveți nevoie de o procedură pentru a sparge sau pentru a îndepărta pietrele atunci când acestea nu se elimină spontan sau când provoacă un blocaj urinar.

Două din zece persoane vor forma un calcul la un moment dat, iar pacienții de sex masculin cu vârsta între 35 și 50 de ani sunt, statistic, cel mai frecvent afectați”, explica Dr. Cristian Iatagan, medic primar Chirurgie Urologică.

Calculii renali sunt de mai multe tipuri, în funcție de mineralele sau substanțele din care s-au format: oxalat de calciu, acid uric, struvit, cistină.

Este posibil să prezentați un risc mai mare de a dezvolta pietre la rinichi dacă:

  • nu consumați suficiente lichide;
  • consumați carne și alte alimente bogate în proteine – într-o cantitate mare;
  • consumați alimente bogate în sodiu sau zaharuri (zaharoză și fructoză);
  • luați suplimente de vitamina C;
  • aveți antecedente familiale de pietre la rinichi;
  • aveți un ”blocaj” la nivelul tractului urinar;
  • ați suferit o intervenție chirurgicală la stomac sau la intestin, inclusiv o operație de bypass gastric;
  • luați anumite medicamente, cum ar fi diuretice, antiacide pe bază de calciu, unele medicamente anticonvulsivante;
  • aveți anumite afecțiuni medicale, cum sunt diabetul sau guta.

Cauzele apariției litiazei renale

Cauzele litiazei renale sunt legate de stilul de viață, dar și de anumiți factori de risc sau predispoziții individuale.  În primul rând, producerea unui volum zilnic scăzut de urină conduce la un risc mai mare de formare a pietrelor la rinichi.

Volumul scăzut de urină produsă zilnic poate să fie cauzat de lipsa unui aport suficient de lichide, pierderea fluidelor corporale din cauza exercițiilor fizice intense, a activității profesionale sau a factorilor climatici.

De asemenea, dieta inadecvată poate să provoace formarea de pietre la rinichi. Una dintre cele mai frecvente cauze ale litiazei renale este nivelul ridicat de calciu în urină.

O dietă bogată în proteine animale (”carne roșie”), cum ar fi carnea de porc, vită, oaie, etc. poate crește nivelul de acid uric din organism și din urină. Nivelurile ridicate de acid uric favorizează formarea pietrelor de acid uric și oxalat de calciu.

Este important de știut că anumite afecțiuni intestinale care provoacă diaree (cum ar fi boala Crohn sau colita ulceroasă) pot crește riscul de formare a calculilor de oxalat de calciu.

Obezitatea este o altă potențială cauză de formare a calculilor renali prin modificarea pH-ului urinar, ceea ce poate duce la formarea de pietre.

Nu în ultimul rând, am întâlnit pacienți care se confruntau cu litiază renală din cauza unor particularități anatomice care împiedicau scurgerea normală a urinei la nivelul tractului urinar.