Ce este chirurgia robotica?

Chirurgia robotica

Chirurgia robotica reprezintă cea mai avansată tehnică chirurgicală minim-invazivă, care permite efectuarea operațiilor complexe cu o mai mare precizie, flexibilitate și control. Denumirea corectă din punct de vedere științific este de chirurgie laparoscopică asistată robotic. „Robotul” permite realizarea tuturor intervențiilor laparoscopice convenționale si a majorității operațiilor deschise la un nivel net superior. În mod deosebit, permite efectuarea unor operații complexe și dificile, în special în zone anatomice înguste, închise sau greu abordabile prin chirurgia laparoscopică convențională sau deschisă.

”Robotul chirurgical” este un sistem computerizat interpus între chirurg și pacient care potențează și augmentează semnificativ contribuția medicului. Chirurgul – și nu “robotul” – efectuează operația și controlează complet sistemul robotic și procedura chirurgicală. Chirurgul face toate mișcările operatorii, dar cu tehnologie și instrumente care îi permit să vadă mai bine, să controleze instrumentele intuitiv și să opereze dintr-o poziție ergonomică și confortabilă.

Se folosesc instrumente chirurgicale robotizate miniaturizate, de ordinul milimetrilor, care se introduc în corpul pacientului prin câteva incizii minime. Atunci când se efectuează o intervenție chirurgicală cu robotul da Vinci Xi – cel mai avansat robot chirurgical din lume – aceste instrumente sunt montate pe trei brațe robotice separate, care sunt articulate și care au 7 grade de libertate, permițând chirurgului libertate de mișcare și precizie superioare mâinii umane. Al patrulea braț conține o cameră video 3D de înaltă definiți,e care ghidează chirurgul în timpul procedurii.

Chirurgul controlează aceste instrumente și camera video de la o consolă situată în sala de operație, lângă masa operatorie. Mișcând cu degetele “joy-stick”-urile de la consolă, chirurgul este capabil să manevreze simultan toate cele patru brațe ale robotului, în timp ce privește printr-un sistem optic binocular de înaltă definiție care îl plasează efectiv în interiorul pacientului, oferindu-i o vizibilitate mai bună, mai precisă și mai detaliată decât cea pe care ochiul uman ar putea-o oferi în timpul operației deschise.

Fiecare mișcare pe care chirurgul o face cu joy-stick-urile este reprodusă întocmai de către robot, care însă scalează mișcarea. Astfel, o mișcare amplă a chirurgului la consolă este tradusă de robot într-o microdisecție extrem de fină. Ochii și mâinile chirurgului sunt întotdeauna aliniate, minimizând oboseala acestuia. De asemenea, sistemul robotic elimină tremorul prezent în mod normal în timpul deplasării mâinii, crescând acuratețea mișcării care devine astfel mai sigură.

Rezultatele oncologice (prin excizia în totalitate a țesuturilor canceroase) sunt cel puțin la fel de bune, dar cu rezultate funcționale (continență urinară, păstrarea erecției) net superioare celor din operațiile clasice sau laparoscopice.

 

Dintre avantaje sunt recunoscute:

Robotul da Vinci Xi - Chirurgie laparoscopica
Prezentare video Sistemul da Vinci Xi

  • Complicațiile intraoperatorii și postoperatorii sunt mult reduse.
  • Hemoragie minimă, cu un necesar de transfuzie de sânge foarte scăzut (<1%).
  • Durerea postoperatorie de intensitate foarte mică.
  • Risc de infecții foarte scăzut, deoarece poarta de intrare a bacteriilor prin plaga cu dimensiuni de ordinul milimetrilor este redusă.
  • Recuperarea pacientului este mai rapidă, cu spitalizare de scurtă durată și reluarea imediată a activității.
  • O bună calitate a vieții, aspect estetic postoperator și disconfort de intensitate minimă.

Formular de Programare